Recrutarea a devenit un proces bolnav

August 29, 2015

Acum 10 ani, mi-am inceput experienta in campul muncii ca secretara. Avand si atributii de resurse umane, a inceput sa-mi placa domeniul, asa ca m-am apucat sa studiez legislatia. Am urmat si primul curs in urma caruia am primit diploma de inspector resurse umane. Tin minte ca priveam cu jind semnatura colegelor de la Bucuresti, de fiecare data cand primeam un e-mail. Toate aveau functia de inspector resurse umane. Dupa vreun an, managerul din Bucuresti a decis in sfarsit sa-mi schimbe si mie functia. Aproape ca am inramat actul aditional, atat am fost de fericita.

In acea perioada era o minune sa fii inspector resurse umane in Galati. Angajatorii locali nu auzisera de calificarea aceasta si continuau sa angajeze pe postul de secretara sau asistent manager. Desi urmaream intens toate ofertele de joburi in domeniul resurselor umane, nu gaseam nimic. Extrem de rar se intampla sa vad un anunt pentru postul de manager resurse umane, dar niciodata in Galati. Il citeam atent si visam cu ochii deschisi la cum ar fi daca. In doar cativa ani aveam sa ajung si acolo. Insa, multumirea de a fi atins apogeul carierei mele a fost de scurta durata.

In prezent, ofertele de joburi in domeniul resurselor umane abunda. Functiile sunt atat de diverse (copiate dupa modele internationale) si joburile atat de multe, incat nu e zi sa nu primesc unul in alertele selectate pe site-urile de specialitate. Insa, acum nu-mi mai tresalta inima cand le citesc. Dimpotriva, am ajuns sa le deschid cu un sentiment de repulsie. Si cum altfel sa reactionez cand citesc anunturi postate de semianalfabeti pentru a recruta “modele” pentru videochat?!

In Bucuresti pretentiile multinationalelor sunt mai mari, deci si anunturile sunt formulate corect gramatical, dar trase la indigo. Dau impresia unor mesaje generate automat de vreo aplicatie si nu tradeaza deloc aportul uman la conceperea textului. Cei care se abat de la acest limbaj prestabilit – universal valabil in mediul de business – sunt considerati unprofessional. Totusi, modul in care aceste joburi sunt promovate in randul candidatilor spune multe despre jobul in sine. O insiruire interminabila de atributii si responsabilitati formulate mecanic indica si candidatul potrivit pentru acel job: un robot. 

Cum angajatii sunt doar oameni, nu fac fata unei munci de sisif rasplatita si prost pe deasupra. Ce face angajatorul in aceasta situatie? Se plange ca nu mai exista forta de munca specializata pe piata muncii, se plange de lipsa candidatilor eligibili, in ciuda ofertelor care abunda. Se plange si in acelasi timp mentine sau chiar ridica stacheta pretentiilor de la angajat.

Poate ca e cazul sa ne oprim putin din alergatura noastra catre nicaieri si ne punem cateva intrebari. In timp ce angajatorii se asteapta ca noi sa livram rezultate cuantificabile, perfect incadrate in bareme riguros stabilite, in jurul nostru lucrurile se schimba. Viata noastra se schimba, fara ca noi sa realizam si fara sa apucam sa ne dam cu parerea. Alergam, inconstienti ca magarul dupa morcov.

Ce s-a schimbat atat de fundamental pe piata muncii? De ce acum cativa ani lucratorii/specialistii in resurse umane erau atat de putin cautati? De ce in prezent numarul asa-zisilor specialisti in recrutare de pe linkedIn aproape ca depaseste numarul companiilor angajatoare? Cum e posibil ca un lucrator in resurse umane sa aiba target si bonus din “vanzari”? 

Legislatia romaneasca nu s-a modificat in aceasta priviinta. Standardele ocupationale in baza carora se stabilesc atributiile din fisa postului, nu s-au schimbat. Denumirea functiilor din COR nu s-a schimbat nici ea, asa incat sa inglobeze noile titulaturi internationale, venite la pachet cu noi si numeroase cerinte, inexistente pana acum.

Atributiile unui angajat in resurse umane se rezuma la recrutarea de volum. Iar recrutarea a devenit un proces bolnav. Se vaneaza asa-zisii candidati pasivi, adica acei angajati care au un loc de munca in prezent si care probabil habar nu au de existenta firmei x care ii abordeaza. In acelasi timp, candidatii fara un loc de munca sunt ignorati, trecuti pe locul doi sau chiar priviti cu scepticism. E vorba de un head-hunting prost inteles si prost aplicat de catre specialisti aparuti ca ciupercile dupa ploaie, mult prea tineri si lipsiti de experienta, pentru a merita aceasta titulatura.

Revin la intrebarea mea de mai sus. Ce s-a schimbat atat de fundamental pe piata muncii, incat sa justifice un numar aberant de mare al specialistilor in recrutare? Legislatia nu. Numarul firmelor angajatoare nu, pentru ca economia nu a inflorit brusc in perioada de criza.

S-au schimbat doar asteptarile angajatorilor care doresc sa evite sa plateasca 2-3 angajati, fiecare cu rolul lui in firma, preferand sa plateasca unul singur, dar cumulandu-i atributiile celorlalte functii. Iar atunci cand angajatii care isi asuma respectivele responsabilitati cedeaza fizic/psihic si nu mai fac fata pretentiilor jobului, angajatorul cauta pe altcineva si se plange de lipsa talentelor pe piata muncii.

E greu sa gasesti un robot care sa-si execute functiile la perfectie si fara sa se defecteze. Din punctul meu de vedere, asa se explica aceasta explozie a specialistilor in recrutare. Din lipsa de respect si consideratie a angajatorilor fata de angajati. Ce putem face noi in aceasta situatie? Simplu. Sa spunem in cor un NU ferm cerintelor abuzive si sa-i lasam pe angajatori sa se planga in continuare, pana vor realiza ca nu aceasta este calea de a obtine performanta din partea angajatilor.

2 Comments

  • pastun August 29, 2015 at 4:00 PM

    de bine sesizati situatia…nu stiu daca ati fi patron ati mai gandi la fel dar adevarul este cel prezentat de dvs

  • monicadrosu August 29, 2015 at 5:33 PM

    Pana in prezent am tot aparat interesele angajatorului si mi-a ajuns. De aceea am si trecut de partea cealalta. In plus, am fost crescuta cu prea mult bun simt ca sa renunt deodata la a mai fi om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares