Sa moara si capra vecinului?

September 6, 2015

In ciuda experientelor pe care le-am avut de-a lungul timpului, noi, romanii ne incapatanam sa ramanem naivi. Ne frigem in ciorba zilnic si tot zilnic ne repezim la farfurie de parca am avea Alzheimer.

Cristi (am ales un nume fictiv) e membru al grupul initiat de mine pe facebook, “Angajat in Galati“. E genul care citeste, dar isi pastreaza parerile pentru el. Pana cand cineva aduce in discutie un subiect sensibil si explodeaza. Probabil a ramas marcat de o experienta neplacuta cu un fost angajator. Doar atat am putut deduce, pentru ca nu a fost deloc darnic cu informatiile. A explodat atunci cand un alt membru al grupului a anuntat ca e pe cale sa-si rezolve problema in instanta cu angajatorul sau.

Cristi a inceput sa vorbeasca despre piedicile sistemului si despre cum nu se poate face nimic impotriva abuzurilor, mai ales ca un proces costa. Desi celalalt membru i-a spus ca litigiile de munca sunt scutite de taxe si ca avocatul nu are pretentii financiare decat dupa castig, el insista ca lumea sa stie adevarul. Adevarul lui fiind ca nu are rost sa ne razvratim, pentru ca oricum nu avem bani si, pentru ca suntem prea nesemnificativi pentru a castiga.

Am incercat sa duc discutia intr-o directie mai placuta felicitandu-l pe membrul entuziast pentru progresele sale si accentuand faptul ca orice reusita ar trebui incurajata. Cristi n-a dorit sa fie solidar si nici sa transmita felicitari. M-a acuzat in schimb ca las oamenii sa creada ca totul e roz si ca doresc sa-i inchid gura. Lumea trebuie sa cunoasca adevarul, mi-a spus, sa nu se mai arunce cu capul inainte si sa dea in judecata cu atata usurinta.

Cu atata usurinta?! In conditiile in care cele mai multe mesaje de la membri le primesc in privat si sunt rugata sa pastrez confidentialitatea discutiilor, nu vad unde e acest curaj nebun al angajatului. In conditiile in care multi isi incep povestea cu “am un prieten care are o problema…” si cu greu le castig increderea sa-si asume identitatea sau sa divulge numele firmei pentru care lucreaza, mi-e greu sa vad acel angajat inconstient. Chiar si in urma consilierii primite cu privire la drepturile lor – unii avand si dovezi solide pe care le-ar putea prezenta la ITM sau in instanta – cei mai multi ezita sa faca pasul.

Pe piata muncii atitudinea angajatului e una supusa, nicidecum predispusa la rebeliune.

Unde e atunci aceasta euforie a angajatului “procesoman” despre care vorbea Cristi?

Oare chiar nu stim care e realitatea in care traim sau ne dorim sa moara si capra vecinului?

N-as vrea sa cred ca nici atunci cand e vorba de drepturile noastre nu stim sa fim uniti. Daca nici pentru propriul interes nu are rost sa luptam, atunci pentru ce merita sa ne facem auziti?

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares