Fără frică și lăcomie cultivate intern, o companie nu poate progresa

May 6, 2017

Fără frică și lăcomie cultivate intern, o companie nu poate progresa

Fiind un om de HR mai bine de 10 ani, am avut o poziție privilegiată. Am fost imaginea firmelor la care am lucrat, am gândit și am luat decizii din perspectiva angajatorilor. A trebuit să mă identific cu ei și să acționez în beneficiul lor. În acelasi timp, am fost și în postura angajatului. Am ascultat problemele colegilor și am rezonat cu ele.

Toată lumea știe că cei de la HR sunt cei mai blamați oameni din firmă. Nu e deloc o poziție privilegiată să fii prins la mijloc. Ai rol de mediator între conducere și angajați și cumva trebuie să-i mulțumești pe toți. Privilegiul despre care vorbesc eu e vederea de ansamblu și ocazia de a întelege realitatea ambelor părți.

Nu toată lumea e la fel de norocoasă. Autorul acestui articol susține că fără frică și lăcomie cultivate intern, o companie nu poate progresa. În continuare, vizualizează o lume inertă, în lipsa colegilor care se sapă pentru o poziție mai bună și în lipsa șefilor care stabilesc targete imposibil de atins. În viziunea lui, angajatul stăpânit de frică generează cele mai bune rezultate. Își susține părerea argumentând că toată generația sa a trăit în frică. Începând din școală, când se învăța de teama profesorilor, oamenii și-au trăit mereu viața cu teama de eșec. Și a fost bine.

Fac și eu parte din generația asta. Însă, mi-am perceput întotdeauna teama ca pe un handicap. Încerc să mă gândesc la un exemplu de realizare obținută prin frică, dar nu reușesc. Dimpotrivă. Succesele despre care pot vorbi la un interviu, reușitele de care sunt mândră, s-au întâmplat într-un mediu de lucru uman.

Am avut rezultate atunci când am avut șefi care m-au creditat cu încredere. Am fost productivă atunci când mi s-a dat mână liberă pentru a-mi pune în practică ideile. Am devenit creativă atunci când n-am fost măsurată și micromanageriată. Am stat cu drag peste program pentru a-mi implementa proiectele atunci când orele suplimentare nu erau impuse tacit sau văzute ca un indicator al seriozității. Am fost capabilă să ofer soluții salvatoare angajatorilor care au înțeles că “a sta pe net” înseamnă și a fi la curent cu noutățile legislative, iar timpul petrecut pe facebook aduce si beneficiul interacțiunii cu o comunitate de specialiști care dezbat probleme de interes.

Un angajat nu-și va atinge niciodată productivitatea maximă atunci când lucrează cu teama de a fi concediat. Va face fix atât cât va fi necesar pentru a rămâne “în grafic”. Nimic mai mult. Și o va face până va ajunge la capătul puterilor sau până când va găsi o cale de a ieși din sistem sau de a-l fenta. Situația nu poate fi în avantajul angajatorilor care deja acuză lipsa de talente de pe piața muncii.

Singurul beneficiu al managementului prin frică este acela de a realiza norma de lucru la sfârșitul zilei. Iar asta nu înseamnă progres. Seamănă mai mult cu pășunatul oilor care nu ies niciodată din turmă de teama câinilor de pe margine. Însă, oile nu vor contribui niciodată la progresul ciobanilor, pentru că nu vor face nimic în plus față de menirea lor.

Hilar este că autorul articolului oferă drept exemple în argumentația sa, companii ca Google si Facebook care își ucid concurența. Totuși neglijează faptul că ambele au fost fondate de studenți. Pentru Google sunt responsabili doi doctoranzi la Stanford, iar pentru Facebook un student la Harvard care a renunțat până la urmă la facultate. Nici unul din acești oameni nu au inovat sub presiunea unui șef avid după sângele concurenței. Nici unul nu a avut obiective și deadline-uri stabilite de angajatori și nici nu au reușit pentru că le era teamă că vor fi concediați. Au reușit tocmai în condițiile dorite acum de angajați. Au lucrat cu drag, cu pasiune pentru ceea ce fac și cu dorința de a fi cei mai buni.

Ceea ce se întâmplă azi pe piața muncii e un semnal de alarmă. E un indicator că tânăra generație nu vrea să mai calce pe urmele părinților din generația capului plecat. Iar tocmai asta înseamnă progres. A rămâne ancorat în paradigmele propriei generații înseamnă a refuza evoluția.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares