Cum mai fac angajări firmele “asistate social”

November 27, 2017

Pentru că ne plac mult clișeele și ne place să găsim vinovați oriunde, mai puțin în propria ogradă, toată lumea acuză asistații social. Pentru orice.

Dai anunț de angajare și nu reușești să atragi candidați calificați? Asistații social sunt de vină. Dacă i-ar obliga cineva să muncească, ai avea și tu sclavi suficienți. Și dacă și AJOFM și-ar face treaba, s-ar da câte unul să ajungă la toată lumea.

Ai fluctuație de personal colosală? A cui să fie vina? Tot asistații ăștia care nu știu să aprecieze un loc de muncă și preferă să stea acasă. Nu ești tu de vină că fug de tine angajații ca dracu’ de tămâie, că doar n-ai cum să ai o reputație proastă. În toate anunțurile de angajare ai avut grijă să menționezi realizările firmei. Și atunci? Asistații ăștia!

Se mărește salariul minim pe economie? Tot pentru putorile astea s-a mărit, că poate așa se decid și ei să muncească.

Din păcate, așa gândesc mulți angajatori. Există, bineînțeles, așa cum au existat dintotdeauna, oameni care nu vor să muncească. Însă, a afirma că o persoană poate și preferă să trăiască din ajutorul de 142 de lei pe lună, în loc să se angajeaze, e de domeniul SF.

Pentru că s-a vorbit și-n dungă despre criza de personal, dramele angajatorilor și asistații social, hai să vorbim puțin și despre firmele “asistate social”. Pentru că există, dar nu scrie nimeni despre ele.

Să începem cu acest anunț de angajare, pentru funcția de Director Resurse Umane. Sau, așa cum au denumit-o ei, în necunoștință de cauză, “Șef departament resurse umane”. Funcția nu există în COR și nici măcar nu e importată de peste ocean, așa cum se poartă. Are mai degrabă un iz comunist formularea, dar trecem peste.

Firme asistate social

Nu prea aveam la ce să trecem, însă, căci anunțul se cam termină din titlu. Jur că n-am tăiat nimic din el, chiar atât e! Mă frapează indiferența și ignoranța din spatele conceperii și postării acestui anunț! În contextul în care angajatorii se plâng de lipsă de talente, de neseriozitatea angajaților, această firmă își permite să mediatizeze un anunț scris parcă în bătaie de joc?!

Mi-am pus imediat întrebarea “De ce?”, însă răspunsul a venit mai târziu, în mod întâmplător. Eram la centrul de plasament unde fac voluntariat când a bătut la ușă băiatul care aduce pâinea în fiecare dimineață. Era abătut și grăbit. A lăsat factura pe biroul unde făceam teme cu unul din copii și mi-au căzut ochii pe numele firmei. Pati****, aceeași firmă ce postase anunțul de angajare. În acel moment m-a lovit și răspunsul la întrebarea mea.

Contract cu statul! DGASPC Galați primește pâine și produse de panificație de la Pati a noastră. Copiii asta mănâncă și nu-i întreabă nimeni dacă sunt tari covrigii sau dacă le place siretul sfarâmicios și rulada fără cremă. Vânzările sunt asigurate, indiferent de calitatea produselor livrate. Pati nu trebuie să facă eforturi pentru a rămâne relevantă pe piața ei de desfacere. Nu are nevoie de plan de vânzări și nici de strategie de marketing. De fapt, Pati e singura firmă din domeniu care nici măcar nu are site sau vreo prezență în online! Pati nu știe ce înseamnă competitivitate. Nu i-a trebuit niciodată.

Ulterior, tot la centrul de plasament am asistat la următoarea discuție între doamna referent de la DGASPC și același băiat care aducea pâinea.

– Numărați-o, dar să știți că e mai puțină decât scrie pe factură și am nevoie să-mi semnați factura acum.

– O semnez, Cosmine, că doar am încredere în tine. Nu e prima data…

– Da, dar să știți că de mâine nu mai vin eu. E ultima zi azi, nu mai rezist, mi-am găsit în altă parte…

Frântura asta de discuție mi-a confirmat bănuielile despre modul cum își valorează firma în cauză angajații. Angajați ce par a fi, totuși, apreciați de clienții firmei.

Zilele astea am avut o conversație cu un viitor angajat, care m-a și determinat să scriu articolul. Îmi spunea că trebuie neaparat să stea în preaviz, pentru că a semnat un act adițional. L-am întrebat, mirată, despre ce act adițional e vorba, având în vedere că preavizul este reglementat în contractul de muncă. Mi-a răspuns că, dacă nu respectă perioada de preaviz, firma își arogă dreptul de a-i întârzia plata ultimului salariu cu 2 luni! Evident că, acest lucru nu este moral. Legal probabil că este, ca orice faptă pentru care legea nu prevede sancțiuni. Însă, ne relevă 2 aspecte importante: răutatea, la pachet cu disperarea firmei și uriașa fluctuație de personal cu care se confruntă. L-am întrebat dacă poate să-mi spună numele firmei la care lucrează. Nu mică mi-a fost revolta să aud că e vorba tot de Pati.

Tot zilele astea, am văzut un articol într-un ziar local, în care directorul AJOFM ne anunța că mediază munca între șomerii înregistrați la instituția pe care o conduce și 2 angajatori. Grozav, nu? Asta înseamnă mai puțini șomeri și mai mulți angajatori mulțumiți. Dacă judecăm lucrurile simplist, superficial, da. Dacă le analizăm în profunzime, constatăm că una din firme e chiar Pati, iar cealaltă e un producător de echipamente militare care – ce să vezi? – are tot contract cu statul.

La fel ca Pati, și această firmă folosește practici la limita legii, în relația cu angajații. Am mai scris despre pauza de masă de 2 ore pe care au introdus-o în programul de lucru, la un moment dat, în încercarea meschină de a masca un program de 10 ore într-unul de 8. Pentru că, nu cred că are cineva impresia că, efectiv, se lua acea pauză de 2 ore, nu?! Cu atât mai mult cu cât firma practică și munca în acord, adică angajații sunt plătiți în funcție de numărul de produse confecționate. Targetul e stabilit de firmă, după bunul plac și nu poate fi contestat de nimeni. Nu există nicio reglementare legală în acest sens!

Însă, principalul element pe care îl au în comun cele două firme e faptul că au nevoie de mediere din partea AJOFM pentru a-și găsi angajați. Cea mai bună reclamă pentru o firmă este “word of mouth”, adică, pe românește, “cum ți se duce vorba”. O firmă mare, care aplică politici de personal corecte, își tratează uman angajații și îi răsplătește conform muncii prestate, nu va duce lipsă de personal. E convingerea mea, sedimentată în peste 10 ani de lucru în HR.

Angajații care au o experiență negativă în interacțiunea cu angajatorul, nu vor păstra informația doar pentru ei. La fel se întâmplă și dacă experiența este pozitivă. Firma ajunge să fie ori ocolită, ori asaltată cu CV-uri. În felul ăsta, într-un timp relativ scurt, o firmă mare își formează reputația și, odată sedimentată în mentalul colectiv, e foarte dificil de schimbat.

Ce face o companie “de succes” când ajunge să aibă o reputație proastă? Păi, în primul rând, merge la o publicație online unde își plânge cu lacrimi de crocodil drama. Obține autorizație de la ANC pentru a livra cursuri de calificare în domeniul în care activează și apoi organizează cursurile, în colaborare cu AJOFM. AJOFM recalifică șomerii cu scopul de a-i reintegra ulterior în câmpul muncii.

Șomerul are posibilitatea de a alege ce curs să urmeze, dar oferta nu e deloc bogată. Acum 2 ani, când am fost și eu în șomaj, am avut de ales fix între 2 cursuri, dintre care unul era de expert achiziții publice, deci, complet inutil cuiva care nu are perspective de a lucra la stat. A trebuit să aleg cursul de specialist SSM, deși nu mă interesa deloc domeniul.

În cazul firmelor noastre, cursul se adresează persoanelor cu studii cel mult medii și presupune munca efectivă în producție.  Deci, muncă gratis în beneficiul firmei.

Odată înscriși la curs, șomerii nu pot renunța și au obligația să absolve, pentru a-și păstra indemnizația de șomaj. Un curs poate avea durata între 1 – 6 luni, în funcție de natura muncii. Asta înseamnă o perioadă  de 1-6 luni în care firma beneficiază garantat și gratuit de forță de muncă.

După ce îi recalifică, AJOFM îi plasează, bineînțeles, la firma care a organizat cursurile. Șomerii nu pot refuza oferta de plasare a AJOFM, așa că, dacă li se găsește un loc de muncă, sunt obligați să-l accepte indiferent de condiții. Și în calitate de angajați, foștii șomeri vor continua să fie constrâși. Dacă firma a investit în ei, prin cursul de formare profesională, vor avea o clauză în contract ce prevede că nu pot avea inițiativa încetării contractului de muncă, pentru o perioadă de 1 sau 2 ani. După această perioadă, dacă firma își pierde angajații, pentru că găsesc alte oportunități, ciclul se reia. Se organizează alte cursuri, vin alți șomeri și tot așa…

Pentru firmele asistate social e o situație de tip win-win. În felul ăsta, vor avea mereu angajați, în ciuda reputației proaste. Chiar nici nu vor trebui să întreprindă vreun demers pentru a schimba lucrurile. De ce ar face-o, dacă știu că pot avea angajați garantat și pentru un salariu minim?

În plus, angajatorii beneficiază și de subvenții consistente pentru diverse categorii de angajați: șomeri de lungă durată, șomeri peste 45 de ani, șomeri unici întreținători ai familiilor monoparentale, tineri cu vârsta între 16-24 de ani ce nu urmează nicio formă de învățământ, etc. Subvenția se acorda timp de 1 an și este în valoare de 900 de lei/angajat. Deci, aproape un salariu minim pe economie. Practic, aceste firme sunt ajutate de stat să funcționeze și să obțină profit, cu costuri minime. Putem afirma, deci, cu toată încrederea, că sunt firme asistate social.

În schimb, companiile care se susțin pe forțe proprii, își adaptează strategiile de recrutare în funcție de cerere și ofertă. O firmă conectată la realitatea din piața muncii nu-și va perminte niciodată un anunț de angajare precum cel de mai sus.

Deja există în orașele mari din ce în ce mai multe firme ce oferă consultață în recrutare. Participi la workshop-uri unde înveți practic cum să formulezi un anunț de angajare atractiv, cum să utilizezi eficient în recrutare platforme ca LinkedIn și Facebook, cum să faci un plan de onboarding pentru angajații noi, etc. Firmele mici nu au ajuns atât de departe, e adevărat. Probabil nici nu au resursele necesare, pentru că un astfel de workshop poate costa și câteva sute de euro. Însă, cei care știu că profitul depinde strict de performanța lor, de modul cum știu să-și gestioneze prezența pe piața de desfacere și de oamenii care fac acest lucru posibil, nici nu-și bat joc. Nici de anunțuri, nici de oameni și nici de produsele livrate.

În teorie, parteneriatul dintre firme și AJOFM ar trebui să fie foarte productiv. Și în realitate e, însă mai mult pentru parteneri, nu și pentru șomerul plasat. În spatele articolelor optimiste din presă și a zâmbetelor largi din poze ale celor care își asumă reușita medierii, stă de multe ori o realitate dură, necunoscută multora. După ce luminile se sting și aplauzele încetează, va rămâne altcineva martor la aceleași cuvinte:

“E ultima zi azi, nu mai rezist, mi-am găsit în altă parte…”

Mi-aș dori ca data viitoare când mai citim despre o dramă a angajatorilor sau când suntem intoxicați de articole cu același mesaj repetat obsesiv, să ne întrebam de ce. Iar dacă nu avem timp să ne căutăm informația singuri, măcar să nu înghițim pe nemestecate găluște fabricate de alții special pentru noi.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Shares